Metahaven
Expansiunea
În filmul The Sprawl (Propaganda about Propaganda) din 2016, realizat de duo-ul Metahaven, stabilit în Amsterdam, puterea vine din exercitarea suveranităţii, în contrast cu geopoliticile de teritorialism orientate spre statul-naţiune care au dominat discursul puterii și pe cel politic încă din secolul al XVII-lea. Filmul include ascensiunea ISIS, precum și anexarea Crimeei. De asemenea, portretizează puterea ca pe un tip de instrument capabil, prin comunicare, de a-i perturba pe „ceilalţi”, subminând crezul că adevărul poate fi dovedit. Include transformarea software-ului în arme.
În film, evoluţia Rusiei de azi este văzută printr-unul din câteva studii de caz și operează în cadrul megastructurii de calcul la scară globală pe care Benjamin Bratton, unul dintre capetele vorbitoare și privitoare ale filmului, o numește „grămada”. Acţiunea simultană de a întări și distruge o credinţă este aici în plină desfășurare. Grămada este, de asemenea, și un model abstract vertical, înlocuind topologia orizontală a geopoliticilor așa cum a fost definită prin Pacea de la Westfalia din 1648, când divizarea teritoriului realizată de aceasta în naţiuni-state a distorsionat și deformat vechea logică. Multiplele straturi de suveranitate ale grămezii, una peste alta, sunt acum o superputere a prezentului, deși, așa cum susţine Bratton, una întâmplătoare.
În stilul tipic „metahaven”, filmul este îndeosebi seducător prin continua suprastratificare de imagini și grafică, atât figurative cât și non-figurative, cu o cantitate rezonabilă de ecrane, reflexii, fum, culori cromatice și muzică atmosferică, ușor melancolică. Imagini găsite din birourile YouTube din Los Angeles, un uriaș lansator de rachete înregistrat cu telefonul lângă locul prăbușirii zborului ucrainean MH17, și lupte de stradă din Bahrain sunt amestecate cu episoade înscenate în spaţii abstracte cu oameni tineri și frumoși, cu înfăţișări atipice. Unul dintre ei mânuiește atletic o sabie „comiţând un act de terorism estetic”, alta apare cu coordonate de poziţionare geopolitică pe faţă. O a treia actriţă personifică acţiunea de a lua poziţie. Apoi sunt flori colorate, explozii decorative și cadre recurente cu o mașină ce merge prin Statele Unite cu susul în jos. Poezie ce îţi taie respiraţia de Anna Akhmatova este recitată în rusă, precum și citate din Ce este arta? de Lev Tolstoi, exemplificând o paradigmă expresivă de artă, și un text liric scris chiar de către Metahaven. ML
Practica duo-ului Metahaven constă în realizarea de filme, publicaţii și design. Printre filmele lor se numără The Sprawl: Propaganda About Propaganda (2015), Information Skies (2016), Hometown (2018) și Eurasia (Questions on Happiness) (2018). Dintre expoziţiile solo recente amintim „History History” la ICA London (2018) și „Earth” la Stedelijk Museum Amsterdam (2018). Expoziţiile recente de grup includ „Ghost: 2651” Bangkok (2018), bienala de la Sharjah (2017) și bienala de la Gwangju (2016). Publicaţiile recente ale Metahaven includ PSYOP (2018, editat cu Karen Archey) și Digital Tarkovsky (2018).
Metahaven, imagine din The Sprawl (Propaganda About Propaganda), 2015, video HD, prin amabilitatea artiștilor
Dan Acostioaiei
Halil Altındere
Forensic Architecture
Anca Benera & Arnold Estefan
Michael Beutler
Pauline Boudry & Renate Lorenz
Irina Botea Bucan & Jon Dean
Filipa César & Louis Henderson
Kray Chen
Collection Collective
Céline Condorelli
Alexandra Croitoru
Decolonizing Architecture Art Residency
Chto Delat
Aslan Gaisumov
Dora García
Ane Graff
Alma Heikkilä
Ane Hjort Guttu
Gülsün Karamustafa
Behzad Khosravi Noori
Gunilla Klingberg
Vilmos Koter
Zac Langdon-Pole
Matts Leiderstam
Anne Low
Virginia Lupu
Taus Makhacheva
Liliana Mercioiu Popa
Metahaven
Ana Maria Millán
Malgorzata Mirga-Tas
Naeem Mohaiemen
Monotremu
Tanja Muravskaja
Ciprian Mureșan
Joar Nango
Thao Nguyen Phan
Ho Tzu Nyen
Pınar Öğrenci
Ahmet Ögüt
The Otolith Group
Trevor Paglen
Philippe Parreno
Gary-Ross Pastrana
Peles Empire
Lia Perjovschi
Agnieszka Polska
Ghenadie Popescu
Walid Raad
Vandy Rattana
Bella Rune
STEALTH.unlimited
Zhou Tao
Iulia Toma
Tur de Arhitectură
Mona Vătămanu & Florin Tudor
Anton Vidokle
Haegue Yang
Mădălina Zaharia
Zephyr
Želimir Žilnik