Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timișoara

Alexandra Croitoru | The Otolith Group | Irina Botea Bucan & Jon Dean| Metahaven | 

Între anii 1871-1875, în plin proces de modernizare a Timișoarei, se construiește Teatrul Franz Josef – „Teatrul Orășenesc” – o elegantă clădire în stil eclectic istoricist, cu trimiteri la stilul Renascentist italian, după proiectul arhitecţilor vienezi Hermann Helmer și Ferdinand Fellner. În faţa acesteia se afla o mică piaţetă și Poarta Petrovaradinului a cetăţii Timișoara. 

Construcţia suferă două incendii – în 1880 și 1920 – iar după cel din urmă, reproiectarea faţadei Palatului Culturii cade în sarcina lui Duiliu Marcu, un arhitect bucureștean care concepe un nou chip al acesteia: o faţadă monumentală în stil neoromânesc, specifică timpului domniei lui Carol al II-lea, de forma unui arc de triumf stilizat care include balconul și ușa de acces din vechea faţadă. Sala de spectacole, cu o capacitate de 600 de locuri, este refăcută în stil neobizantin, cu fresce realizate de pictorul Kiriakoff, configuraţia sălii rămânând sub forma unei cutii italiene. Faţadele care flanchează portalul rămân oarbe, doar cu câte un acces la nivelul străzii și goluri înguste care însoţesc scările, formând o compoziţie care șochează presa vremii prin simplitate, astfel încât, la finalizarea construcţiei în 1936, aceasta este acompaniată de un val de proteste. Proiectul de restaurare al arhitectei Marcela Titz readuce expresia iniţială a registrelor laterale ale faţadei în anul 2003. 

Palatul Culturii ajunge să găzduiască patru instituţii de artă: Opera Naţională Română Timișoara, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, însă capătă un simbolism aparte începând cu Revoluţia din decembrie 1989, când, din balconul marelui arc, Timișoara este declarată primul oraș liber de comunism din România.

(text de Tur de Arhitectură)