Casa Tineretului

Strada Arieș, nr. 19

Ma—Du: 10:00―18:00


Kray Chen | Ane Hjort Guttu| Taus Makhacheva Ana María Millán | Mona Vătămanu & Florin Tudor |Mădălina Zaharia |


Casa Tineretului a fost realizată între anii 1972-1978 în stil modern postbelic, după proiectul arhitecţilor Haralambie Cocheci și Ivan Stern, în colaborare cu inginerul Răzvan Ioan Mircea și sculptorul Peter Jecza. Edificiul a funcţionat ca sediu al Uniunii Tineretului Comunist Timiș și a găzduit concerte, spectacole de teatru, cinema, cenacluri etc. 

Haralambie Cocheci și Ivan Stern au făcut parte din colectivul de arhitecţi ai anilor 1960-1970 care au realizat numeroase proiecte care au făcut din Timișoara un oraș cu adevărat modern. Director tehnic al Institutului de Proiectări din Timișoara (IPROTIM), Cocheci a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu în 1951, iar Ivan Stern în 1968, punându-și amprenta asupra orașului și prin alte construcţii remarcabile, precum Casa de Mode Timișoara. 

Faţadele Casei Tineretului prezintă două basoreliefuri de mari dimensiuni realizate din beton de sculptorul Peter Jecza în 1975: Tinerii I și Tinerii II. 

În 1990, în sala de spectacole a Casei Tineretului s-a desfășurat „Procesul Timișoara”, în care ofiţeri ai securităţii și reprezentanţi ai Partidului Comunist Român au fost judecaţi, într-o încercare de a reconstitui evenimentele Revoluţiei din 1989. 

În prezent, clădirea se află în administrarea FITT (Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiș) și cuprinde o sală de sport, o secţie a Bibliotecii Judeţene Timiș, spaţii de coworking, câteva ateliere de lucru, precum și spaţii de închiriat și câteva camere aflate în regim hotelier. Sala de spectacole, cu o capacitate de 400 de locuri, a beneficiat de mici intervenţii de renovare în 2013, când au fost înlocuite tapiţeriile scaunelor și s-au refăcut cortina, mecanismele de scenă și cele din culise.

(text de Tur de Arhitectură)