Halil Altındere

Homeland [Patria]

„Casa e pierdută. Casa a murit. Casa e acum în urma mea.” În video-ul lui Halil Altındere, Homeland [Patria], rapperul sirian Mohammed Abu Hajar ne duce într-o călătorie de la o Sirie bombardată până la Palatul Scufundat (Basilica Cisternă) din Istanbul și pe dezafectatul aeroport Tempelhof, care acum servește drept tabără temporară de refugiaţi, în Berlin. Prin intermediul efectului de videoclip al lucrării, suntem aruncaţi într-o poveste violentă despre un război în curs de desfășurare, în care oamenii fug pentru a scăpa cu viaţă, sperând că Europa își va deschide graniţele. Schimbările rapide de tempo, coloana sonoră electronică și conţinutul dramatic amintesc de dramaturgia filmului de la Hollywood, dar Homeland îmbină stilistic ficţiunea și documentarul. Folosindu-se de perspectiva aeriană agresivă a unei drone, filmul examinează nemilosul gard de sârmă ghimpată al Fortăreţei Europa.

Altındere e interesat de multă vreme de problemele migraţiei, identităţii și genului în raport cu structurile represive, patriarhale și naţionaliste din Turcia. Colaborează deseori cu diferite grupuri, de exemplu cu un grup de tineri romi din Istanbul care sunt protagoniștii filmului Wonderland [Țara Minunilor]. Înregistrată chiar înainte de revolta din Gezi, formaţia lor de hip-hop perpetuează mesajul rezistenţei împotriva gentrificării. Un alt proiect examinează istoria primului, și până acum unicului, cosmonaut sirian, Mohammed Ahmed Faris, care s-a alăturat unei misiuni spaţiale sovietice din 1987. Acum poartă statut de refugiat în Istanbul. Pentru bienala din acest an de la Veneţia, Altındere a contribuit cu un nou pavilion, Neverland [Țara de Nicăieri], care constă doar dintr-o faţadă, atrăgând atenţia asupra persoanelor subreprezentate și marginalizate, inclusiv asupra minorităţii kurde, de care aparţine.

 

Halil Altındere (n. 1971, Mardin) locuiește în Istanbul. El explorează coduri politice, sociale și culturale, concentrându-se pe reprezentarea marginalizării și a rezistenţei faţă de sistemele opresive. Altındere este o figură centrală în lumea artei contemporane turcești începând cu mijlocul anilor ’90, nu numai ca artist, ci și ca editor al revistei art-ist Magazine și ca remarcabil curator. Refuzând să privească problemele Turciei ca fiind exclusiv locale, artistul cercetează îndeaproape numeroase subiecte, cum ar fi transformarea urbană și relaţiile de gen, în lucrările sale deseori colaborative. Lucrările sale investighează modul în care definim societatea, mecanismele care ne ţin împreună și rolul jucat de politică, de tabuuri și de tradiţii în acest proces.

Activitatea lui Altındere a fost prezentată la bienale de prestigiu, printre care cea de-a 58-a Bienală de la Veneţia (2019), ediţia a 9-a a Bienalei de Artă Contemporană din Berlin (2016), cea de-a 31-a Bienală din São Paulo (2014), Bienala de la Istanbul (2013, 1997), documenta 12 (2012), Bienala din Sharjah (2009), Manifesta 4 (2002), a 4-a ediţie a Bienalei din Gwangju (2002); și la muzee precum MoMA (New York), Centrul Pompidou (Paris), Moderna Museet (Stockholm), MaXXi (Roma), ZKM (Karlsruhe), MAK (Viena). Lucrările sale au fost reunite în expoziţii solo, cum ar fi la n.b.k. (Berlin), MoMA PS1 (New York) și CA2M (Madrid). ML