Fundaţia Interart TRIADE
Fundaţia Triade este prezentă din anul 2000 pe scena culturală a Timișoarei (fondator: sculptorul Peter Jecza). Obiective: cunoașterea, studierea, promovarea valorilor culturale, medierea artei, prin promovarea educaţiei artistice, dezvoltarea publicului și îmbunătăţirea climatului de intercomunicare la nivel social.
Experienţă relevantă: Parcul Triade de sculptură în spaţiul public, recuperarea mișcării timișorene de avangardă (Grupul 111, Grupul Sigma), restituirea valorilor perioadei 60-89, printr-un program editorial ce numără peste 200 de albume și cărţi de artă, dezvoltarea unui program de promovare a artei emergente. Organizarea a peste 200 de expoziţii. Rol activ în prezentarea artei româneşti în străinătate. Coorganizator al Bienalei Art Encounters (2015, 2017).
Granturi și finanţări: AFCN (Premiul pentru antreprenoriat și editare de carte 2016), ICR, Ministerul Culturii, Primăria Timișoara etc. Parteneriate: Universitatea de Vest Timișoara, OAR Timiș, Muzeele de Artă Timișoara, Craiova, Cluj, Fundaţia Art Encounters, Primăria Rueil Malmaison/Franţa, Centrul Intercultural Budapesta, Galeria Schleifmülgasse Viena, Fundaţia Gervasuti Veneţia, Galeria Diehl Berlin, Institutele Culturale românești din Budapesta, Berlin, Veneţia, Viena, New York ș.a.
Partener al programului de mediere:
Asociaţia Culturală Contrasens
Partener strategic:
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”
Publicaţii independente:
IDEA
Institutul prezentului (IP)
Punch
Balamuc
Galeria Posibilă
Cele mai frumoase cărţi din România
Librăria La Două Bufniţe
Fundaţia Interart TRIADE
Kuda.org
Stevan Vukovic & Tijana Savatic
Cărţi de artiști
Nicoleta Moise
Tatiana Fiodorova
Invitaţii la lecturi colective:
Radu Pavel Gheo
Revista CUTRA
Adriana Gheorghe
Leah Whitman-Salkin
Ana Bilbao
Delia Grigore
Timea Junghaus
Școala Curatorială de toamnă, coord. de curs:
Joanna Warsza
Publicaţie:
Andrea Phillips
Boris Buden
Daria Ghiu
Marius Cornea
Florica Zaharia