Galeria Jecza
(Călin Dan & Iosif Kiraly)
18 septembrie – 25 octombrie 2019
Curator: Ami Barak
Organizată de Galeria Jecza
Vernisaj: miercuri, 18 septembrie, ora 19:00
Expoziţia prezentată în această toamnă la Galeria Jecza ar trebui să marcheze un punct de cotitură în programul galeriei, precum și în revirimentul grupului, absent de pe scena românească și internaţională în ultimii ani, dar păstrându-si nealterată reputaţia. Între timp, subREAL a devenit o referinţă istorică cheie, mai ales într-un context în care schimbările anilor ’90 capătă o semnificaţie cu totul nouă. Este vorba de o renaștere în sensul deplin al cuvântului. Expoziţia prezentă se concentrează, prioritar asupra unor momente semnificative din creaţia anterioară, dar, în același timp, prezintă și o lucrare recentă: Multumiţi –Nemultumiţi, o adaptare la contextul Timișoarei a uneia dintre ultimele lor producţii. Ceea ce explică completarea acestui titlu emblematic, Serving Art (Again).
Fondat în 1990 de Călin Dan și Dan Mihălţianu, cărora li s-a atașat, în 1991, Iosif Király, grupul subREAL a funcţionat, începând din anul 1993, după plecarea lui Dan Mihălţianu, ca un duo.
Marcat de atitudini post-conceptuale, guvernat de ironie și autocompătimire, subREAL a explorat în decurs de aproape 15 ani contextul artistic autohton și instituţional.
subREAL a fost primul colectiv post-1989 care a introdus în contextul artei românești un mod de operare diversificat și l-a prezentat altora într-o varietate de forme care vor trezi, chestiona și schimba cunoștinţele spectatorului. În același timp, și-au canalizat energia către obţinerea recunoașterii internaţionale. Coerenţa conceptuală a abordării subREAL și faptul că, în perioade relativ scurte de timp, grupul a fost prolific, a creat posibilitatea de a se adapta în mod flexibil la diversele probleme sociale și instituţionale ale timpului.